Lavinia Alexa

Dorinţă

Aduceţi-mi aminte
să renasc
undeva, prin aer
atât cât să-nţep
orizontul
cu o margine a mea.


Lux

Ochelarii atât de iubiţi şi aburiţi
sunt acolo, lânga geam
şi te fixează nepamântean,
golindu-te de timp
c-un zâmbet de bufon.
şi ţie ţi se lipesc tălpile
de podeaua smoală topită
şi-ti transpiră inima inegal
se apropie scarţâind sacadat
ca o păpuţă mecanică.
repede...
scoate-ţi ochii
în varf de cuţit,
aruncă-ţi iriţii la wc,
trage apa,
trânteşte capacul,
blochează clanţa,
rupe cheia
şi înghite-o.
taie-ţi mâinile
ce zboară transparent
şi taci.
Cuvântul murdărie
este.


Disecare

Bate a sec
inima mea -
dar nu a supunere,
vă zic.
se sfârtecă
o mână lângă mine,
moare un deget
strivit de o îmbrăţişare
prea pasională,
piciorul îşi uită talpa,
moartea încremeneşte
cu ochii măriţi de frică...
e o posedare mu(l)tă,
o agresiune înverşunată
viaţa asta
ce mă obligă
la oxigenare.
câte cadavre putrede
trebuie să mai port
în spate,
când aş putea foarte bine
să mă-mpiedic
de o aţă imaginară
şi să mă prăbuşesc violent,
cu inima fracturată?


...urbană cu pretenţii

În acest oraş, uşile NU au voie să scârţâie,
să fie trântite, înjurate sau măcar unse,
dar oamenii scheună jalnic a agonie înfuriată,
muşcând din repaosul scaunelor de transport în comun
pentru sardele.
Lavinuş, mică, prăpădită, fragilă ca de sticlă
(după cum vociferează oglinzile)
îşi suportă oboseala de lucrător
în câmpul muncii la patron
şi se roagă-n gând stăruitor
să nu facă vreo fobie când
se scuipă flegmă
pe asfalturile amabile,
se dau coate şi jigniri,
milogi şi nebuni (doamne! prea mulţi),
priviri opace şi amănunte arzătoare
pentru buzunarele din spate,
maşini în viteză-lumină şi nopţi gălăgioase,
publicitate cu polonicul,
pâine cu cereale pentru menţinerea siluetei,
lapte cu etichetă de iaurt
şi abia un strop de cultură ruginie
în ochii cârpiţi de dimineaţă,
pe o alee din Sebastian.
Şi chiar strivită mică de mine, visătoare,
dăruiesc hârtiei suferinde
mâzgaliturile pe o masă de birou
din oraşul B.,
când inspiraţia m-a lovit frontal şi letal,
râzând tare şi metalic,
înfometată, pe la pranz...


Libertatea

Orice pasăre pe limba ei piere
Se repetă!
Linişte...
Sufletele îşi ţin respiraţia
într-o crispare mută
şi apoi expiră iar uşurate
toxinele celulelor.
Sinapsele pot fi punţi solide
sau nu
pentru a ajunge la Acela.
Şi Acela spune că
Atomul zboară prin sine.


De astupat urechile
Găurile de perdea
acuzau.
Degetele fumau toropite
acelaşi aer stătut
de gânduri putrede
şi buzele striveau ascuţit
tăcerea unghiilor chinuite.
Scaunele se odihneau
orizontal,
într-o armonie deschisă
interpretării.
Pereţii decojiţi transpirau
artistic
pe la colţuri.


Lacrimi în răspăr

Motto: prea multe prezenturi vizitează aceeaşi singurătate

Ochii gândurilor au obosit
să mai clipească timid.
Lumina becului chior din baie
se bronzează leneşă
pe o lamă de ras.
Feroce, oglinda îşi admiră extatic(oops!)
trăsăturile de hârtie second-hand.
Paralel, albituri alandala,
cu vieţi derulate de la coadă la cap.


Al 7-lea simţ

Amintirile
de joasă altitudine
ca nişte distorsiuni
ale simţului estetic
sfâşie vibrant toate uterele
ca pe nişte baloane de săpun
şi nasc alte mâini
cu buze.


Versuri de sufleţel cu minte

"L`impossible, nous ne l`atteignons pas-il nous sert de lanterne" (R.Char)

Totul era mai aproape
cu o singurătate.
Îi ningea oblic depărtarea
pe retinele claustrofobe.
Se-ntâmpla (de)căderea
la orbirea superioară,
când genele miroseau
a dor primar.


De 7x exorcizată
Apa clocoteşte-n mine
şi se evaporă.
Am rămas 30% carne flască,
pori crucificaţi şi goi
ce urlă:
"Doamne, iartă-i
că nu ştiu ce fac!".
Rană a pământului,
lumea se amplifică sonor
în timp(an)ul meu,
dar eu tac
şi număr de 7 ori în gând.
E momentul să-mi ocup
cuminte
locul meu
pentru holbat la soare.


Visul?
"Le reve est une seconde vie."(G. Nerval)

Învăţase arta ghemuitului
la cele mai înalte şcoli
de contorsiune.
Starea de nemişcare
era asimilată ca fiind
un sport extrem,
ascultând durerea muşchilor
întinşi la maximum
vibrând pe rând...
tot mai ghemuit,
strâns în sine,
înghiţit de propria piele,
până la stadiul embrionar
sfidător...


Fragilă

"Le reve est une seconde vie."(G. Nerval)

Sunt prinsă la mijloc
între două lacrimi
atât de fierbinţi
încât îmi provoacă răni
în podurile palmelor.
Mi se zbat
gânduri grele
în vene
şi-mi vine
sa muşc
din cerul întunecat
al ferestrei.
Iar singură,
neştiind ce mască a durerii
să mai aleg.
Toate deja mă plictisesc.

Am nevoie de o lamă
nou-nouţă
şi atât de fină
încât să mă pot tăia
ascuţit
dintr-o singură mişcare
spontană.


Îndoiala

Două
cuvinte stau lipite cu feţele de
geam.
Şi geamul se crapă-n
două.


Ceasuri moi

E ca şi cum
aerul
ar fi o experienţa onirică
la limită,
un timp al gândului,
un timp al cuvântului,
un timp al sentimentului
şi noi,
secunde ce batem
în inima altui timp.


Teatrul cruzimii

Între pat şi uşă
sunt 10 paşi număraţi
care se pot parcurge
tăcând,
zâmbind,
înjurând,
răcnind sau
târând decorul
după sine.
Gesturile dezordonate
însoţesc
acest ritual sacru,
ca-ntr-o stare de beţie perpetuă.
Oglinda ascultă cuminte
incantaţii bolborosite.
Exerciţiile de înviorare
d-abia au început.