Ion ANDREESCU

---

(Bucuresti, 1850 - Bucuresti, 1882)
Pictor român. Din 1869 urmează Şcoala de arte frumoase condusă de Aman, devenind, în 1872, profesor la catedra de desen liniar şi caligrafie a Seminarului episcopal din Buzău. În 1873 se transferă la gimnaziul comunal "Tudor Vladimirescu", apoi, în 1875, la Şcoala de meserii din aceeaşi localitate. La sfârşitul anului 1878 pleacă la Paris, frecventând cursurile Academiei libere Julian şi pictând, verile, la Barbizon (unde se întâlneşte cu Nicolae Grigorescu), în alte aşezări rurale. O biografie ingrată, scurtă, desfăşurată sub semnul unei condiţii modeste şi al bolii, caracterizată mai degrabă prin absenţa evenimentelor, printr-o descoperire târzie a necesităţii exprimării artistice, a vocaţiei, în sensul profund al cuvântului, dublează o opera nu numai importantă ca extensie, dar definitivă, matură, constituită fără ezitări şi tribulaţii.
Profesor de desen într-un oraş provincial, liniştit până dincolo de banalitate, Andreescu se dedică picturii cu o fervoare pe care nimic din atitudinea sa anterioară nu părea s-o anunţe. Pictura apare la tânărul solitar, înclinat spre meditaţie, ca iruperea unei nevoi de comunicare, de exprimare, consumată superior şi fără veleităţile publicităţii. Caracterul de introspecţie, tensiunea de autoexprimare vor fi atributele întregii sale arte, remarcabil de unitare, dealtfel, ca sentiment, atitudine şi calitate. Contactul cu arta romanească a timpului nu i-a lipsit, dar importanţă unei confruntări cu problematica limbajului, tot mai ferm aduse în prim-plan de arta europeană a epocii, nu trebuie neglijată. Deşi de la început lucrările pictorului roman au decizia şi consistenţa operei autentice, îl găsim, în ultimii ani ai şederii în Franţa, clarificat, stapân pe mijloace, construind spaţiile cu subtilitatea cromatică pe care o dă doar desăvârşita dezinvoltură tehnică. Interesat în egală măsură de diferite genuri ale picturii, Andreescu creează peisaje (Margine de pădure; Pomi înfloriţi; Stânci şi mesteceni; Câmp; Pădure de fagi; Mesteceni la marginea bălţii; După ploaie; Casă de ciurari; Iarna la Barbizon; Stâncile de la Apremont), portrete (Ţărancă cu broboadă verde; Tărancă cu traistă; Broboada roşie; Autoportret), naturi statice (Rate; Coacăze; Felii de pepene).
În Stejarul, una din capodoperele sale, regăsim întreaga emoţie, patosul reţinut, temperat de melancolie, al artistului. Compoziţia, bazată pe contrapunctul dintre masele solide ale vegetaţiei şi cerul adânc, este dominată de verticala impunătoare a copacului. Mişcarea pe care diferenţele de cald şi rece ale tonurilor o imprima materiei, demonstrează o rafinată ştiinţă a construcţiei plastice. Fără ambiţia de a nega ierarhii valorice şi cronologice, putem afirma că e primul pictor roman cu adevărat modern, fiind în acelaşi timp unul dintre punctele de referinţă atunci când vorbim despre tradiţia artei noastre.
"Printre pictorii romani, cu siguranţă nu există personalitate mai atrăgătoare ca a lui Andreescu şi destin mai plin de înţelesuri ca al sau. El, de fapt, a orientat definitiv arta românească". Cuvintele acestea, aparţinând lui Jacques Lassaigne, unul dintre criticii de arta francezi care s-a ocupat cu pasiune şi interes de arta românească, ni se par a fi revelatoare pentru locul deţinut de Andreescu în dezvoltarea artei româneşti moderne şi, în egală măsură, pentru modul cum a pătruns marele pictor în circuitul valorilor europene.
Deşi a trăit doar 32 de ani, Ion Andreescu a lăsat o opera care demonstrează că este un pictor de un excepţional talent. Creaţia sa artistică se reduce la câteva sute de tablouri: naturi statice, flori, portrete şi mai ales peisaje. Pictura sa are un caracter sobru, profund, grav şi meditativ.

Stejarul

---

Ţărancă cu broboadă verde

---

Pădure desfrunzită

---

Peisaj de iarnă

---

Peisaj

---

Peisaj pădure

---

Potecă în pădure

---

Cosaş

---

Iarna la Barbizon

---

Natură moartă

---

Pădure de fagi

---

Pădure iarna