Saturday, December 25, 2010
Thursday, December 2, 2010
Saturday, November 20, 2010
Friday, November 5, 2010
Monday, October 25, 2010
Wednesday, September 8, 2010
Wednesday, August 25, 2010
Friday, July 23, 2010
Remember Gherasim Luca
Uneori obişnuiesc să stau în faţa unui felinar şi să fluier
de Gherasim Luca
(sursa: http://istoriculzilei.blogspot.com/2009/07/23-iulie-2009.html)
oamenii ieşiţi afară de prin case şi restaurante au vrut să linşeze câinele care a muşcat sergentul
fireşte că indignarea mea întrecuse orice margine
eram desculţ, şedeam la fereastră şi terminasem tocmai de citit nişte poeme de un poet
sesto pals
totuşi am ieşit în stradă
şi am început să lovesc în oamenii care priveau nepăsători la toată întâmplarea asta
erau şi câţiva morţi şi foarte mulţi răniţi,
bineînţeles că acasă nu mă mai puteam întoarce
două automobile cu jandarmi se stabiliseră în locuinţa mea şi mă aşteptau
am intrat aşa cum eram, desculţ şi în cămaşă de noapte,
în prima farmacie pe care am întâlnit-o în drum
oamenii care treceau pe lângă noi se uitau foarte miraţi la noi
parcă n-ar mai fi văzut niciodată un om într-o cămaşă de noapte
protejând un câine bandajat
eram de altfel hotărât să nu mă mai întorc niciodată acasă
mă obişnuisem destul de bine cu noua stare de lucruri
câinele începuse să râdă, să dea din coadă şi să spună glume picante
ne-am aşezat apoi pe jos
ne-am jucat în nasturii de la cămaşa de noapte
i-a câştigat fireşte el
nu mi-a părut deloc rău
am plecat mai departe
am ajuns la marginea oraşului şi afară din oraş la calea ferată
în cele din urmă am ajuns şi pe câmp şi dincolo de câmp şi de calea ferată
(aici nu mai e nici un om care să ne mai supere)
erau acolo şi o pădure şi o bucată verde de cer şi puţină iarbă
era şi răcoare
ne-am scos cămaşa de noapte şi bandajele de câine
am alergat pe iarbă
ne-am căţărat prin pomi
am zburat cu păsările din pomi
am ajuns curând şi la bucata verde de cer
bucata verde de cer era plină cu păsări şi cu îngeri
se făcuse şi dimineaţa
se făcuse chiar foarte dimineaţă
oamenii rămaşi jos începură aşa din senin să râdă cu hohote
cămaşa de noapte era în jurul gâtului
bandajul câinelui era în jurul gâtului
şi m-a mirat foarte mult când oamenii au început să râdă cu hohote
Citeşte şi...
Monday, June 21, 2010
Saturday, June 12, 2010
Thursday, June 3, 2010
Thursday, May 20, 2010
Friday, May 14, 2010
Friday, May 7, 2010
Sunday, April 11, 2010
Saturday, April 10, 2010
Tuesday, April 6, 2010
Sunday, March 28, 2010
Thursday, March 25, 2010
Wednesday, March 24, 2010
Tuesday, March 23, 2010
Monday, March 22, 2010
Saturday, March 20, 2010
Friday, March 19, 2010
Thursday, March 18, 2010
Wednesday, March 17, 2010
Tuesday, March 16, 2010
Monday, March 15, 2010
Sunday, March 14, 2010
Saturday, March 13, 2010
Friday, March 12, 2010
Thursday, March 11, 2010
Saturday, February 27, 2010
Saturday, January 30, 2010
Tuesday, January 26, 2010
Sunday, January 24, 2010
Subscribe to:
Posts (Atom)
My Blog List
Blog Archive
-
▼
2010
(36)
-
►
March
(15)
- Johann Strauss, Jr. - 'An der schonen, blauen Dona...
- Claude Debussy / Vaslav Nijinsky - 'L'Apres-midi d...
- Keith Jarret
- Robert Schumann - "Piano Concerto in A minor, Op.54"
- Sergei Prokofiev Symphony No.1, Op.25 Gavotta & Fi...
- Johann Sebastian Bach - Bouree, Air and Badinerie
- Orhidee
- Păsări
- 120 de tablouri
- En roulant ma boule - Barré, Raoul
- Yellowstone Park
- Album d'orfevrerie argent
- The Phil May album
- Album Crafty : les chevaux
- Piese pentru pianoforte
-
►
March
(15)